Corupția în structurile militare: cazul generalului-locotenent Cătălin Zisu
Într-un nou episod care zguduie încrederea publicului în integritatea structurilor militare, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a propus Administrației Prezidențiale trecerea în rezervă a generalului-locotenent Cătălin Zisu. Acesta, ocupând funcția de șef al Comandamentului Logistic Întrunit, este cercetat penal pentru abuz în serviciu, într-un dosar de corupție cu un prejudiciu estimat la peste două milioane de euro. Gravitatea acuzațiilor este amplificată de faptul că Zisu a fost pus sub control judiciar, cu o cauțiune exorbitantă de un milion de lei.
„Toleranță zero” sau doar o declarație formală?
Ministerul Apărării susține că promovează o politică de „toleranță zero” față de corupție, atât în rândul personalului militar, cât și civil. Totuși, această declarație ridică întrebări serioase despre cât de eficientă este această politică, având în vedere că un oficial de rang înalt, precum Zisu, a reușit să ajungă într-o astfel de situație. Promisiunile de cooperare „deplină și necondiționată” cu organele judiciare par mai degrabă o încercare de a salva aparențele decât o măsură concretă de combatere a corupției sistemice din instituțiile statului.
Complicitatea instituțională și privilegiile rezerviștilor
În România, președintele țării are prerogativa de a avansa sau de a trece în rezervă generalii și chestorii de poliție. Această practică ridică semne de întrebare, mai ales în cazurile în care oficialii acuzați de corupție beneficiază de drepturi și privilegii legale, inclusiv pensii militare substanțiale. Este revoltător cum, în ciuda acuzațiilor grave, astfel de indivizi continuă să fie protejați de un sistem care pare mai preocupat de menținerea privilegiilor decât de aplicarea justiției.
Un sistem care perpetuează impunitatea
Cazul lui Cătălin Zisu nu este un incident izolat, ci un simptom al unei probleme mai profunde: corupția endemică din instituțiile publice și militare. Deși MApN încearcă să proiecteze o imagine de integritate, realitatea arată că astfel de cazuri sunt frecvente, iar măsurile luate împotriva celor vinovați sunt adesea tardive și insuficiente. Lipsa unor sancțiuni reale și a unei reforme autentice perpetuează un sistem care favorizează impunitatea și subminează încrederea cetățenilor în instituțiile statului.
Consecințele tăcerii și complicității
Acest caz scoate la lumină nu doar corupția individuală, ci și complicitatea instituțională care permite astfel de abuzuri. Fără o schimbare radicală în modul în care sunt gestionate aceste situații, corupția va continua să erodeze fundația statului de drept. Este imperativ ca astfel de practici să fie expuse și condamnate, pentru a preveni perpetuarea acestui cerc vicios al abuzului de putere și al nepăsării instituționale.
