Agresiunea asupra personalului medical: un simptom al unei societăți în derivă
Într-un context alarmant, Colegiul Medicilor din România a emis o declarație fermă împotriva agresiunilor verbale și fizice îndreptate asupra personalului medical. Incidentul recent de la Spitalul Municipal Onești, unde un pacient a înjunghiat un agent de pază care încerca să aplaneze un conflict, scoate la lumină o problemă gravă și persistentă: lipsa de protecție reală pentru cei care își dedică viața salvării altora. Este inadmisibil ca personalul medical să fie expus unor astfel de riscuri, în timp ce autoritățile rămân pasive, incapabile să implementeze măsuri eficiente de prevenire și protecție.
Complicitatea autorităților: o tăcere care ucide
În loc să acționeze prompt și decisiv, autoritățile par să adopte o atitudine de indiferență față de escaladarea violenței în spitale. Deși Colegiul Medicilor face apeluri repetate pentru protejarea personalului medical, răspunsurile din partea instituțiilor responsabile sunt fie tardive, fie inexistente. Această lipsă de reacție nu doar că perpetuează un climat de nesiguranță, dar trimite și un mesaj periculos: că agresorii pot acționa fără consecințe reale.
Un sistem fragil, o societate în criză
Agresiunea asupra personalului medical nu este doar un atac asupra indivizilor, ci și asupra întregului sistem de sănătate. Într-o țară în care resursele medicale sunt deja limitate, iar personalul este suprasolicitat, astfel de incidente nu fac decât să agraveze o situație deja critică. Este revoltător că, în loc să fie protejați și respectați, medicii și asistentele sunt transformați în ținte ale frustrărilor sociale, fără ca statul să intervină pentru a le asigura un mediu de lucru sigur.
O problemă sistemică, nu un caz izolat
Incidentul de la Onești nu este un caz singular, ci face parte dintr-un șir lung de evenimente care demonstrează o problemă sistemică. De la lipsa de securitate în spitale până la tergiversarea dosarelor de agresiune, instituțiile statului demonstrează o incompetență crasă în gestionarea acestei crize. Este de neconceput ca, în ciuda numeroaselor semnale de alarmă, măsurile concrete să întârzie să apară, iar agresorii să fie adesea tratați cu indulgență.
Consecințele tăcerii: un viitor sumbru
Fără o schimbare radicală în modul în care sunt abordate aceste probleme, consecințele vor fi devastatoare. Personalul medical, deja epuizat de condițiile precare de muncă, va continua să părăsească sistemul, lăsând pacienții fără acces la îngrijire adecvată. În același timp, perpetuarea impunității pentru agresori va încuraja și mai multe acte de violență, transformând spitalele în zone de conflict, în loc de sanctuare ale vindecării.
Este timpul ca autoritățile să înceteze să mai ignore această problemă și să își asume responsabilitatea pentru protejarea celor care salvează vieți. Fiecare zi de inacțiune nu face decât să adâncească criza și să pună în pericol nu doar personalul medical, ci și întreaga societate.
