Muzeul Național de Istorie a României și recuperarea patrimoniului furat
Într-un context care ar trebui să fie un motiv de mândrie națională, dar care, în realitate, expune o rană adâncă a sistemului de protecție a patrimoniului, Muzeul Național de Istorie a României a prezentat o nouă brățară dacică de aur, recuperată recent de autoritățile judiciare române. Aceasta este a paisprezecea piesă de acest fel, parte a tezaurelor dacice sustrase din situl arheologic de la Sarmizegetusa Regia, un loc care ar trebui să fie un sanctuar al istoriei, dar care a devenit, din păcate, un teren de vânătoare pentru traficanții de artefacte.
Brățara, predată de un cetățean al unui stat din Uniunea Europeană, ridică întrebări serioase despre modul în care aceste obiecte de patrimoniu au fost scoase din țară și despre complicitatea tacită sau activă a autorităților care ar fi trebuit să le protejeze. Este revoltător că această piesă nu figura în fotografiile cu obiectele traficate la începutul anilor 2000, ceea ce sugerează că dimensiunea jafului este mult mai mare decât se credea inițial. În loc să fie un simbol al mândriei naționale, aceste brățări devin o mărturie a eșecului instituțiilor de a proteja moștenirea culturală.
Complicitatea și incompetența autorităților
Din cele 14 brățări recuperate, doar 11 sunt în custodia muzeului, în timp ce trei au fost furate în Olanda, alături de celebrul coif de aur de la Coțofenești. Acest furt, comis în luna ianuarie de la Muzeul Drents din Assen, scoate la lumină o rețea internațională de criminalitate organizată care operează nestingherită, profitând de lipsa de coordonare și de incompetența autorităților. Deși șeful Parchetului care investighează cazul și-a exprimat optimismul în legătură cu recuperarea obiectelor, rămâne întrebarea: de ce a fost posibil acest jaf în primul rând?
Este imposibil să nu observăm lipsa de responsabilitate a instituțiilor care ar trebui să protejeze aceste comori. Cum este posibil ca un astfel de patrimoniu să fie furat și traficat cu o asemenea ușurință? Unde sunt măsurile de securitate, unde este vigilența autorităților? Aceste întrebări rămân fără răspuns, iar tăcerea celor responsabili este asurzitoare.
Un apel la conștientizare
Fiecare brățară recuperată este o victorie amară, un memento al pierderilor suferite și al neglijenței care le-a permis. În timp ce aceste artefacte sunt expuse în cadrul expoziției „Tezaur Istoric”, ele ar trebui să servească drept avertisment asupra fragilității patrimoniului nostru și asupra necesității de a cere socoteală celor care au permis aceste crime. Este timpul ca instituțiile să înceteze să mai fie complice prin inacțiune și să își asume responsabilitatea pentru protejarea moștenirii culturale a României.
