PATRIOTISMUL DE VITRINĂ ȘI O ȚARĂ OBOSITĂ DE LOZINCI
Se aud fanfare de Ziua Națională. Se văd blindate, se transmit în direct discursuri solemne. Parada trece, coloanele defilează, președintele salută. Pe margine, oamenii fac poze, pun un story pe rețelele sociale, mănâncă un mic, stau la coadă la vin fiert și, pentru mulți, asta a ajuns să fie tot „fiorul patriotic”.
Patriotismul românesc nu a dispărut, dar s-a schimbat radical. În ultimul secol și jumătate, el a fost modelat pe rând de elite politice, de dictaturi, de manuale școlare, de propagandă și, mai nou, de crize succesive. Sociologul Mihai Rusu, sociologul Gelu Duminică și cercetătorul și criticul literar Ștefan Baghiu explică, pentru Antena3.ro, de ce 1 Decembrie a devenit, în mare parte, un ritual al statului, ce mai înseamnă patriotismul într-o țară fracturată între „tradiționaliști” și „progresiști” și de ce patriotismul autentic e scump – și nu se traduce în lacrimi la televizor, ci în bugete pentru educație, cultură și infrastructură.
DE LA „DESCENDENȚĂ AUTENTICĂ DE ROMÂNI” LA IDENTITATE DE CETĂȚEAN
Ca să înțelegem de ce în 2025 mulți români privesc 1 Decembrie ca pe o zi liberă, nu ca pe „ziua lor”, trebuie să ne întoarcem mult în spate. Sociologul Mihai Rusu este profesor la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, studiază memoria colectivă, spațiul public și tot ce ține de politicile simbolice ale României postcomuniste. A analizat cum schimbările de regim rescriu orașele – de la numele străzilor la ritualurile oficiale –, motiv pentru care e una dintre vocile solide când vorbim despre naționalism, patriotism și felul în care statul român se raportează la identitate.
„Nici nu știu de unde să încep, că este o întrebare care n-ar trebui ancorată doar în anii `90. Cred că, dacă ar fi să discutăm despre această problematică, ar trebui să începem undeva în secolul al XIX-lea, când s-a construit întregul proiect politic al statului național și în care elitele de atunci au imaginat națiunea după modelul etnic; în sensul că identitatea națională presupunea faptul că a fi român însemna, în bună măsură, să fii dintr-o descendență autentică de români, în sensul etnic, căruia i se adăuga și un strat de spiritualitate ortodoxă”, afirmă profesorul Mihai Rusu.
NAȚIONALISMUL ȘI COMUNISMUL
Pe scurt: statul român modern s-a construit pe ideea că „român” înseamnă sânge, neam și ortodoxie. Apoi, comunismul a luat acest model și l-a remodelat de mai multe ori. „Apoi, dacă avansăm așa, pe firul timpului, regimul comunist a schimbat mare parte din această înțelegere a identității naționale, pe care a realiniat-o într-o direcție a internaționalismului proletar, cel puțin în prima fază a anilor 50, începutul anilor 60; iar apoi regimul comunist a suferit o turnură etno-naționalistă prin care a recuperat întreaga moștenire naționalistă din secolul al XIX-lea și perioada interbelică”, adaugă Mihai Rusu.
În anii `80, Ceaușescu apasă puternic pe pedala naționalismului, lucru pe care îl vede și Ștefan Baghiu, din alt unghi. Ștefan Baghiu este critic literar și cercetător la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, cu studii despre literatura română în context comparat, circulația ideilor și reprezentările națiunii în spațiul cultural. A scris despre felul în care diverse regimuri politice au folosit discursul naționalist și mitologia patriotică, de la comunism la populismele recente, ceea ce îi dă un unghi particular asupra kitsch‑ului patriotic și a „patriotismului ieftin” din prezent.
PATRIOTISMUL ÎN CONTEXTUL ACTUAL
„Să o luăm cu începutul: de ce erau patrioți în urmă cu 30 de ani? În principiu, dacă te gândești la Revoluție, la Piața Universității, la mineriade, la tot programul – de fapt, era un program în care patriotismul venea pe două căi. O moștenire comunistă, adică în ultimii ani ai comunismului, mai ales în anii 70 și 80 și mai ales după 74 încolo, Ceaușescu a apăsat foarte tare pedala patriotismului. Se vedea încă din anii 60: el a folosit patriotismul – și, de fapt, naționalismul – ca să se îndrepte spre o formă de suveranism, adică o formă de politică în care România trebuie să fie independentă, să nu depindă de nimeni”, explică Ștefan Baghiu.
După 1990, acest etno-naționalism nu dispare pur și simplu. Nu închizi televizorul pe ultimele acorduri din „Cântarea României” și a doua zi te trezești cetățean european post-naționalist. „După 90, acest etnonaționalism de anii 80, care datează din partea de sfârșit a regimului comunist, a supraviețuit, a avut o continuitate structurală, iar la începutul anilor `90 chiar a suferit o hiperbolizare, până când România a început să inițieze demersuri pentru integrarea în Uniunea Europeană și structurile euroatlantice”, spune Mihai Rusu.
1 DECEMBRIE, ZIUA ÎN CARE STATUL DEFILEAZĂ, IAR ROMÂNUL SE UITĂ
Când îi întrebăm pe oameni de ce pentru mulți 1 Decembrie e doar o zi liberă, răspunsul lui Mihai Rusu începe cu felul în care statul își pune sărbătoarea în scenă. „În primul rând, aș spune că e vorba de modul în care ziua de 1 Decembrie este sărbătorită. Pentru că 1 Decembrie pare mai degrabă a fi un ritual al statului și nu neapărat o sărbătoare care aparține cetățenilor”, explică Mihai Rusu.
Și nu e vorba doar de un detaliu de scenografie. E o filosofie întreagă în spatele „supramilitarizării” ceremoniei. „Și cred că lucrul acesta se manifestă din supramilitarizarea identității naționale pe care o vedem pusă în scenă cumva ritualic, prin toate paradele forțelor armate, prin toate defilările militare, prin întreaga pompă a violenței legitime, aș spune eu; în condițiile în care armata, jandarmeria, poliția, sociologic vorbind, sunt instituțiile care monopolizează exercitarea violenței legitime într-un anumit teritoriu”, afirmă Mihai Rusu.
PATRIOTISMUL CA CONSTRUCT SOCIAL
În paralel cu această punere în scenă, oamenii trăiesc altceva. Gelu Duminică este sociolog și activist cunoscut pentru munca sa cu comunități vulnerabile și pentru intervențiile publice pe teme de incluziune socială, educație și discriminare. Prin fundația și proiectele pe care le coordonează, lucrează direct cu oameni care de multe ori nu se simt reprezentați de stat și de marile sale ritualuri oficiale, inclusiv de Ziua Națională. El începe de la ideea de bază: patriotismul e un concept, nu un organ în corp pe care îl ai sau nu-l ai.
„Nu știu ce înseamnă fior patriotic autentic, pentru că patriotismul este un concept. Este doar un construct social, nimic altceva. Dar nu cred că nu mai există, ci doar că e altfel decât era acum 30 de ani, 40 de ani și așa mai departe”, afirmă Gelu Duminică.
NAȚIONALISMUL ÎN VREMURI DE CRIZĂ
Diferența majoră față de acum 40 de ani? Libertatea de a fi supărat pe stat, fără să fii catalogat drept trădător. „Nu uitați că avem dreptul să ne supărăm pe stat în momentul de față, pe România, și să o și arătăm față de acum 40 de ani, când nu puteai să arăți lucrul ăsta. De 23 august, toată lumea era la defilare și vorbea de România iubită și așa mai departe, pe când acum putem să spunem că noi suntem supărați pe ea, dar nu înseamnă că nu o iubim”, explică Gelu Duminică.
„E ca în cuplu: în momentele de tensiune uităm să ne arătăm iubirea cum ar trebui, iar tensiunea socială în România e mai prezentă decât e cazul în ultimii zeci de ani. Și uitați, anul trecut a ajuns chiar la un apogeu. Așa că nu cred că nu o iubim neapărat, ci mai degrabă o iubim altfel”, adaugă Gelu Duminică.
CONCLUZIE
În 2025, România nu mai e doar un poster cu munți, ii, oi și horă. E locul unde se văd tensiunea socială, nedreptățile, polarizarea. Tocmai de aceea, spune Gelu Duminică, manifestările politice din ultimii ani au fost și ele, indirect, un test de patriotism. Problema nu e că nu mai iubim România. Problema e că nu vedem în 1 Decembrie o ocazie reală de a vorbi despre ea onest, cu bune și cu rele.
Sursa: accentulzilei.ro/politica/patriotismul-de-vitrina-si-oboseala-de-lozinci/
